- 1
- Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.
- 2
- Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.
- 3
- Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.
- 4
- Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său.
- 5
- Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
- 6
- Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
- 7
- Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.
- 8
- În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;
- 9
- şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
- 10
- De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.
- 11
- Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
- 12
- Căci, dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.
- 13
- Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?
- 14
- Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,
- 15
- pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.
- 16
- Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.
- 17
- Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.
- 18
- Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,
- 19
- căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.
- 20
- Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului.
- 21
- Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.
- 22
- Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.
- 23
- Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
- 24
- Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
- 25
- Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
- 26
- Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
- 27
- De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
- 28
- Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
- 29
- Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
- 30
- Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.
- 31
- Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
- 32
- Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
- 33
- Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.
- 34
- Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
és íme, mindenütt fölverte a tövis, színét elfedte a gyom, és kőkerítése leomlott.