- 1
- Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.
- 2
- Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
- 3
- Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia din Ierusalim.
- 4
- El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
- 5
- A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.
- 6
- A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni.
- 7
- Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal şi împotriva maoniţilor.
- 8
- Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.
- 9
- Ozia a zidit turnuri la Ierusalim, pe poarta unghiului, pe poarta văii şi pe unghi, şi le-a întărit.
- 10
- A zidit turnuri în pustiu şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.
- 11
- Ozia avea o oaste de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului.
- 12
- Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute.
- 13
- Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului.
- 14
- Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii.
- 15
- A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic.
- 16
- Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
- 17
- Preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă
- 18
- care s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: „N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.”
- 19
- Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi, cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.
- 20
- Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.
- 21
- Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.
- 22
- Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, prorocul.
- 23
- Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormântare al împăraţilor, căci ziceau: „Este lepros.” În locul lui a domnit fiul său Iotam.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
nehogy az ÚR meglássa és rosszallja, és elfordítsa haragját róla.