- 1
- David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
- 2
- Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor care stă între heruvimi deasupra chivotului.
- 3
- Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.
- 4
- L-au luat, dar, din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.
- 5
- David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţambale.
- 6
- Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii.
- 7
- Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.
- 8
- David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
- 9
- David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?”
- 10
- N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
- 11
- Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
- 12
- Au venit şi au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.
- 13
- Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.
- 14
- David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.
- 15
- Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţe.
- 16
- Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei.
- 17
- După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire.
- 18
- Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor.
- 19
- Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
- 20
- David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte şi a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!”
- 21
- David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.
- 22
- Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.”
- 23
- Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Február 22
Kétéves:
- I. év: 2Móz 3
- II. év: 2Krón 12
- Mk 6:1-29
- Zsolt 39:1-14
- Péld 10:10
Példabeszéd
Hogy tudtodra adjam: ez valóban az igazság beszéde, és hogy igaz beszédet vigyél válaszul azoknak, akik küldtek.