- 1
- Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
- 2
- Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.
- 3
- Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
- 4
- Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
- 5
- Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
- 6
- Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
- 7
- Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
- 8
- Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
- 9
- Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
- 10
- Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului
- 11
- şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
- 12
- Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
- 13
- Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.
- 14
- De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”
- 15
- Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
- 16
- Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
- 17
- De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
- 18
- Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
- 19
- Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
- 20
- Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
- 21
- Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.
- 22
- Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
- 23
- căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
- 24
- Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
- 25
- Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,
- 26
- ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
- 27
- ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
- 28
- Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
- 29
- Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
- 30
- pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
- 31
- „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”
- 32
- Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). –
- 33
- Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Ha lágyan viselted magad a nyomorúság idején, kevéske az erőd.