- 1
- Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
- 2
- Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
- 3
- Şi mărturisesc iarăşi, încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea.
- 4
- Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
- 5
- Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.
- 6
- Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
- 7
- Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr?
- 8
- Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat.
- 9
- Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.
- 10
- Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el.
- 11
- Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus.
- 12
- Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!
- 13
- Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
- 14
- Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
- 15
- Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.
- 16
- Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
- 17
- Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
- 18
- Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
- 19
- Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
- 20
- închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
- 21
- pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
- 22
- Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
- 23
- blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
- 24
- Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
- 25
- Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
- 26
- Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Ne mondd ezt: ahogy ő tett velem, én is úgy teszek vele, megfizetek mindenkinek cselekedete szerint.