- 1
- Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
- 2
- După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…
- 3
- glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”,
- 4
- a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
- 5
- Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
- 6
- Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
- 7
- Ioan propovăduia şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălţămintei.
- 8
- Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”
- 9
- În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
- 10
- Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel.
- 11
- Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
- 12
- Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustiu,
- 13
- unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice, şi-I slujeau îngerii.
- 14
- După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.
- 15
- El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
- 16
- Pe când trecea Isus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari.
- 17
- Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”
- 18
- Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după El.
- 19
- A mers puţin mai departe şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care, şi ei, erau într-o corabie şi îşi dregeau mrejele.
- 20
- Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El.
- 21
- S-au dus la Capernaum. Şi, în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.
- 22
- Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.
- 23
- În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige:
- 24
- „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
- 25
- Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!”
- 26
- Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare.
- 27
- Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”
- 28
- Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
- 29
- După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.
- 30
- Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.
- 31
- El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
- 32
- Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.
- 33
- Şi toată cetatea era adunată la uşă.
- 34
- El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.
- 35
- A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.
- 36
- Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute;
- 37
- şi, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.”
- 38
- El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.”
- 39
- Şi S-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea; şi scotea dracii.
- 40
- A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
- 41
- Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!”
- 42
- Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.
- 43
- Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât
- 44
- şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”
- 45
- Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Február 22
Kétéves:
- I. év: 2Móz 3
- II. év: 2Krón 12
- Mk 6:1-29
- Zsolt 39:1-14
- Péld 10:10
Példabeszéd
Azt mondja a lusta: Oroszlán van odakinn az utca közepén, és megöl engem!