- 1
- La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.
- 2
- Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
- 3
- El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”
- 4
- Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
- 5
- Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
- 6
- Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
- 7
- Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.
- 8
- Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
- 9
- Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
- 10
- Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
- 11
- Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
- 12
- Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
- 13
- Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
- 14
- Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
- 15
- De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –
- 16
- atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
- 17
- cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
- 18
- şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.
- 19
- Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
- 20
- Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
- 21
- Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
- 22
- Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
- 23
- Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.
- 24
- Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
- 25
- Iată că v-am spus mai dinainte.
- 26
- Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.
- 27
- Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
- 28
- Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
- 29
- Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
- 30
- Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
- 31
- El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
- 32
- De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.
- 33
- Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
- 34
- Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
- 35
- Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
- 36
- Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
- 37
- Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
- 38
- În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
- 39
- şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
- 40
- Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.
- 41
- Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
- 42
- Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
- 43
- Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
- 44
- De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
- 45
- Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
- 46
- Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
- 47
- Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
- 48
- Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
- 49
- Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
- 50
- stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
- 51
- îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Február 22
Kétéves:
- I. év: 2Móz 3
- II. év: 2Krón 12
- Mk 6:1-29
- Zsolt 39:1-14
- Péld 10:10
Példabeszéd
Tanítsd a gyermeket, mely úton járjon: még ha megöregszik, akkor sem távolodik el attól.