- 1
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 2
- „Dă porunca aceasta copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara Canaanului, ţara aceasta va fi moştenirea voastră, ţara Canaanului, ale cărei hotare iată-le:
- 3
- hotarul din partea de miazăzi va începe din pustiul Ţin, lângă Edom. Astfel, hotarul vostru de miazăzi va începe de la marginea Mării Sărate, spre răsărit;
- 4
- se va întoarce la miazăzi de înălţimea Acrabim, va trece prin Ţin şi se va întinde până la miazăzi de Cades-Barnea; va urma mai departe prin Haţar-Adar şi va trece spre Aţmon:
- 5
- de la Aţmon, se va întoarce până la pârâul Egiptului şi va ieşi la mare.
- 6
- Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare aceasta va fi hotarul vostru la apus.
- 7
- Iată care va fi hotarul vostru spre miazănoapte: începând de la Marea cea Mare să trageţi hotarul până la muntele Hor;
- 8
- de la muntele Hor, să-l trageţi prin Hamat şi să ajungă până la Ţedad;
- 9
- să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Haţar-Enan: acesta să vă fie hotarul înspre miazănoapte.
- 10
- Să vă trageţi hotarul spre răsărit de la Haţar-Enan până la Şefam;
- 11
- să se coboare din Şefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va coborî şi se va întinde de-a lungul Mării Chineret la răsărit;
- 12
- se va coborî iarăşi spre Iordan, ca să ajungă la Marea Sărată. Aceasta va fi ţara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.”
- 13
- Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel şi a zis: „Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi prin sorţi şi pe care a poruncit Domnul s-o dea celor nouă seminţii şi jumătate.
- 14
- Căci seminţia fiilor lui Ruben, după casele lor părinteşti, şi seminţia fiilor lui Gad, după casele părinţilor lor, precum şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au luat moştenirea.
- 15
- Aceste două seminţii şi jumătate şi-au luat moştenirea dincoace de Iordan, în faţa Ierihonului, înspre răsărit.”
- 16
- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 17
- „Iată numele bărbaţilor care vor împărţi ţara între voi: preotul Eleazar şi Iosua, fiul lui Nun.
- 18
- Să mai luaţi câte o căpetenie din fiecare seminţie, ca să facă împărţirea ţării.
- 19
- Iată numele bărbaţilor acestora: Pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;
- 20
- pentru seminţia fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud;
- 21
- pentru seminţia lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon;
- 22
- pentru seminţia fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli;
- 23
- pentru fiii lui Iosif – pentru seminţia fiilor lui Manase: căpetenia Haniel, fiul lui Efod;
- 24
- şi pentru seminţia fiilor lui Efraim: căpetenia Chemuel, fiul lui Şiftan; –
- 25
- pentru seminţia fiilor lui Zabulon: căpetenia Eliţafan, fiul lui Parnac;
- 26
- pentru seminţia fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan;
- 27
- pentru seminţia fiilor lui Aşer: căpetenia Ahihud, fiul lui Şelomi;
- 28
- pentru seminţia fiilor lui Neftali: căpetenia Pedahel, fiul lui Amihud.”
- 29
- Aceştia sunt aceia cărora le-a poruncit Domnul să împartă ţara Canaanului între copiii lui Israel.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Ilyen a bölcsesség lelkednek: ha megtalálod, akkor lesz jövendőd, és reménységed nem vész el.