- 1
- Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda:
- 2
- „Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.
- 3
- Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul.
- 4
- Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
- 5
- pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor, Malcam,
- 6
- pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.”
- 7
- Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
- 8
- „În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voievozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine.
- 9
- În ziua aceea voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor.
- 10
- În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii şi un mare prăpăd pe dealuri.
- 11
- Văitaţi-vă, locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sunt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sunt nimiciţi cu desăvârşire.
- 12
- În vremea aceea voi scormoni Ierusalimul cu felinare şi voi pedepsi pe toţi oamenii care se bizuie pe drojdiile lor şi zic în inima lor: „Domnul nu va face nici bine, nici rău!”
- 13
- Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.”
- 14
- Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
- 15
- Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
- 16
- o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
- 17
- „Atunci voi pune pe oameni la strâmtorare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea, ca gunoiul!”
- 18
- Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Aki azon gondolkodik, hogy gonoszt cselekedjék, azt cselszövőnek hívják.