- 1
- Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –
- 2
- Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –
- 3
- Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –
- 4
- Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –
- 5
- Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –
- 6
- Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
- 7
- Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –
- 8
- Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –
- 9
- Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –
- 10
- Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –
- 11
- Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –
- 12
- Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. –
- 13
- Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. –
- 14
- Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. –
- 15
- Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară.
- 16
- Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! –
- 17
- Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –
- 18
- Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –
- 19
- Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. –
- 20
- Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. –
- 21
- Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. –
- 22
- Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –
- 23
- Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. –
- 24
- Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –
- 25
- Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –
- 26
- Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –
- 27
- Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins.
- 28
- Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –
- 29
- Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. –
- 30
- Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. –
- 31
- Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. –
- 32
- Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –
- 33
- Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
és így jön el szegénységed, mint az útonálló, és ínséged, mint a felvértezett férfi.