- 1
- Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea şi pleacă urechea la învăţătura mea,
- 2
- ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.
- 3
- Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul;
- 4
- dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.
- 5
- Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa morţilor.
- 6
- Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge.
- 7
- Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele:
- 8
- depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei,
- 9
- ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;
- 10
- ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;
- 11
- ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi,
- 12
- şi să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?
- 13
- Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau?
- 14
- Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!”
- 15
- Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău.
- 16
- Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte?
- 17
- Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine.
- 18
- Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.
- 19
- Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!
- 20
- Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?
- 21
- Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui.
- 22
- Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.
- 23
- El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Ne mondd ezt: ahogy ő tett velem, én is úgy teszek vele, megfizetek mindenkinek cselekedete szerint.