- Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:
- 1
- „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
- 2
- Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!
- 3
- Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!”, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
- 4
- Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;
- 5
- mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.
- 6
- Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
- 7
- Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.
- 8
- Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
- 9
- A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
- 10
- Călărea pe un heruvim şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.
- 11
- Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.
- 12
- Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc.
- 13
- Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.
- 14
- A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.
- 15
- Atunci s-a văzut albia apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.
- 16
- El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
- 17
- m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.
- 18
- Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.
- 19
- El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
- 20
- Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele:
- 21
- căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
- 22
- Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
- 23
- Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea.
- 24
- De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
- 25
- Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;
- 26
- cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.
- 27
- Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe.
- 28
- Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.
- 29
- Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
- 30
- Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
- 31
- Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
- 32
- Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.
- 33
- El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşază pe înălţimile mele.
- 34
- El îmi deprinde mâinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.
- 35
- Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, şi îndurarea Ta mă face mare.
- 36
- Tu lărgeşti drumul sub paşii mei, şi nu-mi alunecă gleznele.
- 37
- Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.
- 38
- Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad sub picioarele mele.
- 39
- Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.
- 40
- Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.
- 41
- Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
- 42
- Îi pisez ca praful pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.
- 43
- Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
- 44
- El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.
- 45
- Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine şi ies tremurând din cetăţuile lor.
- 46
- Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,
- 47
- Dumnezeu, Răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele
- 48
- şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.
- 49
- De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.
- 50
- El dă mari izbăviri împăratului Său şi dă îndurare unsului Său: lui David şi seminţei lui pe vecie.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Február 22
Kétéves:
- I. év: 2Móz 3
- II. év: 2Krón 12
- Mk 6:1-29
- Zsolt 39:1-14
- Péld 10:10
Példabeszéd
Az irgalmas szemű ember áldásban részesül, mert adott kenyeréből a szegénynek.