- Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.
- 1
- Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
- 2
- mici şi mari, bogaţi şi săraci!
- 3
- Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.
- 4
- Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.
- 5
- Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
- 6
- Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
- 7
- Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
- 8
- Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
- 9
- Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
- 10
- Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile lor.
- 11
- Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
- 12
- Dar omul pus în cinste nu dăinuie, ci este ca dobitoacele care se taie.
- 13
- Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. – (Oprire)
- 14
- Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
- 15
- Dar mie, Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. – (Oprire)
- 16
- Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
- 17
- căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.
- 18
- Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
- 19
- căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.
- 20
- Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Ne mondd ezt: ahogy ő tett velem, én is úgy teszek vele, megfizetek mindenkinek cselekedete szerint.