- Un psalm al lui Asaf.
- 1
- Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
- 2
- Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii!
- 3
- Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
- 4
- Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
- 5
- N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
- 6
- De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
- 7
- Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
- 8
- Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
- 9
- îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul.
- 10
- De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin
- 11
- şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
- 12
- Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
- 13
- Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
- 14
- căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
- 15
- Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
- 16
- M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
- 17
- până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
- 18
- Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd.
- 19
- Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic.
- 20
- Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
- 21
- Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
- 22
- eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
- 23
- Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
- 24
- mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
- 25
- Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
- 26
- Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
- 27
- Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
- 28
- Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.
Kapcsolódó igehirdetések: Be Ki
Kalauz
Április 24
Kétéves:
- I. év: 3Móz 22
- II. év: Jób 7:1-8:22
- Lk 22:14-34
- Zsolt 92:1-93:5
- Péld 14:1-2
Példabeszéd
Aki azt mondja az istentelennek: „igaz vagy”, azt átkozzák a népek, és megutálják a nemzetek.